C(i)olacul de salvare. Capcana mortală pentru liderul PSD. Între "trecerea în rezervă" și mărul de AUR otrăvit. Cum va juca?

C(i)olacul de salvare. Capcana mortală pentru liderul PSD. Între "trecerea în rezervă" și mărul de AUR otrăvit. Cum va juca?
Președintele PSD trebuie să tranșeze o dispută din care nu are nimic de câștigat
În adâncul său, liderul PSD își dorește refacerea coaliției PNL-USR, care le-ar permite social-democraților să se întoarcă liniștiți în opoziție și să urmărească măcelul dintre liberali și useriști. Ciolacu ar bifa răsturnarea lui Cîțu și ar aștepta relaxat alegerile din 2024. Însă dorința lui Iohannis de a pedepsi USR îi complică teribil viața lui Ciolacu. Președintele PSD trebuie să tranșeze o dispută din care nu are nimic de câștigat.
Un vot pentru Ciucă? PSD știe că odată instalat, Ciucă va rămâne în funcție până în 2024, pentru că USR nu va mai avea niciun interes să voteze o moțiune de cenzură alături de PSD și de AUR. Prin urmare, când PSD va critica guvernul, PNL și USR vor întreba inocent: dar cine l-a votat? Prin urmare, și PSD va deconta într-o măsură guvernarea Ciucă. Iar colegii de partid care-i cer azi lui Ciolacu să fie responsabil vor fi primii care-l vor acuza de pact cu dușmanul. În pieptul lui Ciolacu - luptător cu rol determinant în războiul politic - va fi înfiptă ca răsplată tinicheaua blatului cu Iohannis. Practic, un vot acum pentru Ciucă va însemna pentru Ciolacu “trecerea în rezervă”.
Intrarea la guvernare? Se opune Iohannis. Scopul președintelui e să folosească PSD, nu să-l ia partener. În plus, o alianță cu PNL ar scufunda și PSD, asemenea salvatorului care sfârșește înecat.
Alegeri anticipate? PSD va câștiga, dar va fi o victorie în zadar. Iohannis nu va numi un premier social-democrat, iar singura soluție ca PSD să strângă o majoritate parlamentară ar fi o alianță cu AUR, care ar însemna garanția înfrângerii în 2024. Personal, liderul Marcel Ciolacu ar aduna a doua șansă ratată de a duce PSD la guvernare, prin urmare poziția sa în fruntea partidului ar fi imediat contestată - o doamnă cu domiciliul în Voluntari deja lucrează la discurs.
Marcel Ciolacu este jucătorul-cheie al crizei politice. Îi va face un cadou lui Iohannis sau îl va forța pe șeful statului să readucă USR la guvernare?
Citește și:
- 21:49 - Soluția lui Călin Georgescu pentru criza politică din România: „Guvern de Reconciliere Națională”. Ce partide ar trebui să facă parte VIDEO
- 21:34 - Călin Georgescu: „România va înlocui conductele de petrol cu conducte de apă”. Profeția despre prăbușirea alimentară a Europei
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 18:37 - Schimbări majore la salariile bugetarilor și în sistemul de pensii, adoptate azi de Guvern
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News











