PNL caută sprijin în rândul opoziției pentru a BLOCA votul la moțiunea de cenzură - SURSE

PNL
Parlamentarii PNL ar fi primit indicații interne să convingă aleși din partidele de opoziție AUR, SOS și POT să nu voteze moțiunea de cenzură anunțată de PSD, susțin surse politice, citate de Realitatea PLUS. Informațiile arată că directiva ar fi fost transmisă inclusiv de premierul Ilie Bolojan.
În interiorul Partidului Național Liberal ar exista o strategie menită să împiedice opoziția să voteze moțiunea de cenzură pregătită de Partidul Social Democrat, susțin surse politice citate de Realitatea PLUS.
Conform acestora, în ședințele interne ale grupurilor parlamentare PNL din Senat și Camera Deputaților, desfășurate în cursul zilei de luni, fiecare parlamentar ar fi fost îndemnat să identifice și să convingă cel puțin un ales din zona AUR, SOS sau POT să nu susțină moțiunea. Sursele afirmă că aceste formațiuni, considerate suveraniste, ar vota în mod obișnuit orice moțiune de cenzură împotriva Executivului.
Aceleași surse susțin că PNL ar fi strâns deja semnăturile necesare pentru actuala moțiune de cenzură, însă demersul urmărește ca viitoarele moțiuni inițiate de PSD să nu fie votate de opoziție.
Citește și:
- 12:42 - Ministrul Muncii, anunț despre plata pensiilor în plină criză politică, în exclusivitate la Realitatea PLUS. Când vor ajunge ajutoarele pentru pensionari-VIDEO
- 12:37 - Ilie Bolojan nu pleacă de la Palatul Victoria. Ce spune despre negocierile cu Nicușor Dan
- 12:31 - PSD continuă negocierile politice în paralel cu consultările oficiale: Grindeanu și Kelemen Hunor, discuții la ora 12.00 - SURSE
- 11:32 - Anca Alexandrescu: „Cel mai probabil se va ajunge la moțiune de cenzură, fiind singura variantă convenabilă pentru înlăturarea lui Ilie Bolojan”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News














