Nicușor Dan, despre scandalul ruperii coaliției: ”Partidele se atacă de mult timp, ne-au dat ocazia să ne obişnuim”

Nicușor Dan, despre scandalul ruperii coaliției: ”Partidele se atacă de mult timp, ne-au dat ocazia să ne obişnuim”
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat luni seară că atacurile din coaliţie nu sunt o noutate și a subliniat că ”partidele se atacă de mult timp, deci ne-au dat ocazia să ne obişnuim”.
”Partidele se atacă public de multă vreme, deci ne-au dat posibilitatea să ne obişnuim cu situaţia asta. Pe de altă parte, când e vorba să ia nişte măsuri, cum este chestiunea cu acciza la combustibil, vedem că ele cooperează, combinaţie de administrativ cu joc politic, pe partea administrativă, funcţionează”, a declarat Nicuşor Dan.
În ceea ce privește scenariul unui guvern minoritar, șeful statului a menționat că ”nu cred că e o soluţie fericită pentru momentele pe care le trăim.”
”Faptul că fiecare din partidele care formează azi coaliţia spun că vor să guverneze şi fiecare are nişte condiţii pentru ca asta se întâmple, ne duce către ideea că ele vor ajunge să se înţeleagă într-o formă sau alta. Nu cred că e potrivit un guvern minoritar”, a adăugat preşedintele.
Întrebat dacă îl mai doreşte premier pe Ilie Bolojan, liderul de la Cotroceni a afirmat că atribuţiile trebuie împărţite în această situaţie: ”Preşedintele numeşte, Parlamentul susţine Guvernul pe toată perioada desfăşurării exerciţiului”.
În plus, președintele a dezvăluit că în urmă cu câteva zile a vorbit cu fiecare din liderii coaliţiei, aşa cum o face frecvent.
Citește și:
- 17:10 - Anca Alexandrescu, despre interviul președintei CCR: „Doamna Tănăsescu a ieșit să facă acest interviu de frică”
- 17:04 - Guvernul schimbă regulile: Cine apare pe „lista rușinii” pentru taxe neplătite?
- 16:44 - Guvernul pregătește măsuri dure: 8 mari companii de stat cu pierderi vor fi închise. Alte 9 ar putea fi listate la bursă - DOCUMENT
- 15:58 - Discuție cu miză crucială la Cotroceni: Nicușor Dan, față în față cu Sorin Grindeanu, în plin haos politic
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News











