Robert Negoiță, Primarul sectorului 3, infectat cu noul coronavirus

Robert Negoiță, Primarul sectorului 3, infectat cu noul coronavirus
Robert Negoiță a anunțat miercuri că are coronavirus, într-un mesaj pe o rețea de socializare
Robert Negoiță a anunțat miercuri că are coronavirus, într-un mesaj pe o rețea de socializare. Acesta a explicat că nu a avut niciun simptom până în seara de marți, când a avut dureri de cap și o stare generală de slăbiciune.
„În cursul zilei de azi, am fost testat pozitiv pentru Sars-CoV-2. Nu am avut nicio problemă specială de sănătate, vreun simptom specific, până aseară când am început să mă simt rău. O durere de cap ce nu a cedat pe parcursul nopții și o stare generală de slăbiciune și moleșeală. Dat fiind că starea de rău a continuat, dimineață, m-am prezentat pentru a fi testat. Din păcate, rezultatul este pozitiv. Am primit tratament pe care îl voi urma, bineînțeles. Mă simt mai bine, durerea de cap este tot mai scăzută, dar, desigur, trebuie să fiu atent și în zilele următoare.
Vă doresc tuturor multă sănătate, în primul și în primul rând!
Și să știți că, și dacă nu voi fi pe teren în această perioadă, rămân activ aici, așa cum ne-am obișnuit și sunt permanent în contact și cu colegii mei. În acest sens, fac un apel către cei care știu că am interacționat în ultimele zile să fie atenți la orice semn sau simptom și chiar să se testeze dacă au suspiciuni că ceva ar putea să nu fie în regulă”, a scris primarul Sectorului 3 pe contul său de Facebook.
Citește și:
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 18:37 - Schimbări majore la salariile bugetarilor și în sistemul de pensii, adoptate azi de Guvern
- 18:03 - Ultimatul în Coaliție. Claudiu Manda, PSD: „Ne retragem miniştrii din guvern”
- 17:16 - Bolojan nu cedează: i-ar fi spus lui Nicușor Dan că rămâne în funcție - SURSE
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News











