Vremea se răcește accentuat și revin ninsorile, în special la munte. Cod galben de vânt puternic - HARTĂ

Vremea se răcește accentuat și revin ninsorile, în special la munte. Cod galben de vânt puternic - HARTĂ
Meteorologii anunță o revenire în forță a iernii, cu precipitații
Meteorologii anunță o revenire în forță a iernii, cu precipitații în cea mai mare parte a țării, iar la munte acestea vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. Va mai ninge în Moldova, Transilvania, Maramureș și Dealurile de Vest, iar de mâine vremea intră într-un proces accentuat de răcire, mai ales în jumătatea de nord a țării, apoi și în rest.
Potrivit ANM, până luni dimineață se vor acumula 10–15 l/mp, iar izolat chiar 20–30 l/mp.
„Precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ploaie, iar la munte treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă (în special la altitudini de peste 1500 m), de 10...15 cm şi izolat în jurul a 20 cm”, a transmis ANM.
Duminică și în noaptea de duminică spre luni, ninsorile și lapovița vor cuprinde Moldova, Transilvania, Maramureș și Dealurile de Vest, unde se va depune un strat de zăpadă de 5–8 cm, iar pe alocuri se va forma ghețuș.
Vântul va sufla puternic în cea mai mare parte a țării, cu rafale de 40–60 km/h, iar în sud și est poate atinge 70 km/h. Meteorologii avertizează că temperaturile vor scădea accentuat, mai întâi în nord, apoi în restul țării.
ANM a emis mai multe coduri galbene de vânt și ninsori viscolite, inclusiv pentru județele din est și sud, dar și pentru zonele montane.
„În judeţele Botoşani, Iaşi, în zona joasă a judeţelor Suceava, Neamţ, Bacău, precum şi în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj, Buzău, Vrancea şi Covasna temporar va ninge viscolit, se va depune strat de zăpadă în medie de 5...15 cm şi vizibilitatea va fi redusă”, arată ANM.
Citește și:
- 18:40 - Bani de la stat în 2026: cine primește 925 lei lunar începând din luna mai
- 18:37 - Schimbări majore la salariile bugetarilor și în sistemul de pensii, adoptate azi de Guvern
- 18:03 - Ultimatul în Coaliție. Claudiu Manda, PSD: „Ne retragem miniştrii din guvern”
- 17:16 - Bolojan nu cedează: i-ar fi spus lui Nicușor Dan că rămâne în funcție - SURSE
Urmărește știrile Realitatea din PRO și pe Google News











